Aplicații mobile utile și recomandate pentru sănătatea mintală

/ Aplicatii mobile, Download, Stiinta si tehnica / 3245 Vizualizari /
1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (Acorda un calificativ articolului!)
Încarc...

Telefonul mobil a devenit accesoriul de nelipsit pentru mulți dintre noi. Din păcate, nu întotdeauna folosirea lui atrage numai beneficii, așa că mai mulți dezvoltatori specializați s-au gândit să dezvolte și aplicații care să ajută la îmbunătățirea sănătății mintale. Descoperă care sunt acestea.

Aplicațiile mobile care sunt recomandate pentru liniștea și sănătatea mintală, bineînțeles că nu înlocuiesc consultul de specialitate al medicului, însă sunt un adjuvant pentru liniștea și dispoziția fiecăruia. Cu ajutorul lor poți reduce stresul și poți avea o stare de bine, deoarece au fost dezvoltate împreună cu experți în sănătatea mintală. Descoperă aplicații mobile utile și recomandate pentru sănătatea mintală.

What’s Up – a mental health app

Este o aplicație ce a fost concepută special pentru persoanele care se confruntă cu stări de anxietate, depresie, chiar și impulsivitate și obiceiuri negative, acțiuni ce nu duc deloc la o gândire eficientă. Aplicația este o resursă valoroasă pentru liniște și pentru relaxare și poate fi descărcată gratuit pe mobil. Include și câteva jocuri simple și exerciții de relaxare care te scapă de sentimentele intense negative.

Calm

Una dintre cele mai cunoscute aplicații de meditație care, potrivit motto-ului său, are 3 scopuri: somn, meditație și relaxare. Aplicația online este structurată sub forma mai multor clipuri audio ce sunt însoțite de imagini relaxante.

Headspace

Tot o aplicație dezvoltată pentru a îmbunătăți sănătatea mintală prin practici de meditație. Se bazează exclusiv pe a reduce stările de tristețe, anxietate și prin meditație ajută la conștientizarea lucrurilor din jur. Sunt sesiuni de meditație de scurtă durată, explicate prin ilustrații grafice și diferite analogii.

Moodpath

Este o aplicație care pune accent pe îmbunătățirea stărilor depresive și utilizează instrumente din psihoterapia cognitiv-comportamentală, pentru a colecta date și pentru a oferi rapoarte pentru diferite simptome. Este o aplicație care  ajută la înlăturarea stresului, dar și în caz de probleme cu somnul și gânduri negative și ajută la îmbunătățirea încrederii de sine.

Happify

O aplicație ce folosește o strategie dublă, respectiv: jocuri și psihologie pozitivă. O modalitate prin care poți să gândești pozitiv și să-ți înțelegi sursa problemelor pe termen lung, fără să te mai cuprindă stările de tristețe, anxietate sau stres. Aplicația ajută la o analiză a vieții într-o viziune mult mai echilibrată și încurajează emoțiilor pozitive.

Toate aceste aplicații pot fi descărcate pe telefonul mobil gratuit ori contra cost, în funcție de tariful fiecăreia. Sunt aplicații utile pentru persoanele stresate, care nu au mult timp liber și care se simt presați și stresați de toată agitația cotidiană din jur, dar își doresc să progreseze și să scape de aceste stări de tristețe.


Alte articole din aceeasi sectiune

Asteptam cu interes punctul tau de vedere!

Email-ul tau nu va fi publicat. Toate campurile sunt necesare sa fie completate. Mesajul tau va fi moderat inainte de publicare.