Fabricius – tehnologie inovatoare lansată de Google pentru descifrarea hieroglifelor

/ Aplicatii mobile, Programare, Stiinta si tehnica / 3110 Vizualizari /
1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (Acorda un calificativ articolului!)
Încarc...

Google lansează un instrument digital de descifrare a hieroglifelor cu ajutorul Machine Learning în colaborare cu Australian Center for Egyptology de la Macquarie University, Psycle Interactive, Ubisoft și egiptologi din întreaga lume. Fabricius este aplicația care poate descifra hieroglifele.

Fabricius este tehnologia inovatoare lansată de Google, care include primul instrument digital lansat pentru a sprijini dezvoltarea studiului limbilor antice. Acest instrument digital decodifică hieroglifele egiptene pe baza învățăturii automate (Machine Learning).

Fabricius de la Google – Instrument de traducere și scriere în hieroglife

Cu ajutorul tehnologiei Google Cloud AutoML, AutoML Vision a fost creată tehnologia Fabricius, program utilizat pentru a crea un model de învățare automată care poate înțelege și descifra o hieroglifă.
Dacă în trecut era nevoie de o întreagă echipă de specialiști, multe date și coduri pentru a putea descifra hieroglifele, acum AutoML permite învățarea cu ușurință a unei mașini să recunoască diverse obiecte.

Instrumentul inovator marca Google este disponibil în limba engleză și arabă, iar denumirea de Fabricius provine de la părintele epigrafiei, Georg Fabricius. Tehnologia îți va permite să afli informații și povești valoroase despre minunile Egiptului antic, chiar și despre Faraon Tutankhamon, despre Piramidele din Giza sau Cartea Morților.

Aplicația Google Arts & Fabricius te poate învăța, în mod interactiv, limbajul fascinant al hieroglifelor. Poți scrie propriile mesaje cu ajutorul hieroglifelor egiptene în doar șase pași interactivi. Aplicația este gratuită și poate fi descărcată sub denumirea Google Arts & Culture ori poate fi accesată gratuit de pe site-ul artsandculture.google.com.

Hieroglifele erau folosite în urmă cu mai bine de 4.000 de ani, atunci când erau utilizate doar într-un grup restrâns și privilegiat. Ele au fost mai târziu descifrate de către cercetătorul Jean-Francois Champollion, atunci când, întâmplător, soldații lui Napoleon au descoperit la 15 iulie 1799, într-un zid dintr-o construcție fortificată, o piatră pe care era inscripționat un mesaj în trei limbi și sisteme de scriere antice diferite: hieroglife, greacă și demotică.


Alte articole din aceeasi sectiune

Asteptam cu interes punctul tau de vedere!

Email-ul tau nu va fi publicat. Toate campurile sunt necesare sa fie completate. Mesajul tau va fi moderat inainte de publicare.