Jocurile de la inceputul anilor 2000

/ Jocuri / 6304 Vizualizari /
1 Star2 Stars3 Stars4 Stars5 Stars (Acorda un calificativ articolului!)
Încarc...

Untitled-1Este vorba despre perioada 2000-2005 si jocurile care i-au marcat pe fanii gaming-ului la acea vreme.

Am intocmit o lista, alaturi de o scurta prezentare a fiecarui joc care, din punctul meu de vedere, a avut un rol important in acea perioada, intrucat sunt niste jocuri pe care cei mai multi dintre noi le-am jucat si de care nu vom uita prea curand.

Locul 6: Hitman: Codename 47 (2002)

Este vorba despre prima versiune a seriei „Hitman” de care toti am auzit. Acest joc a aparut la inceputul anului 2002 revolutionand, pe atunci, ideea gameplay-ului si a povestii intrucat era primul joc care iti oferea posibilitatea de a indeplini obiectivele in mai multe moduri.

Protagonistul, Agent 47, era asasinul perfect, obtinut prin alaturarea genelor celor mai buni asasini ai timpului, obtinand o masinarie de ucis in masa. Scopul acestuia era sa indeplineasca toate contractele de asasinare primite de la „Agentie”.

Hitman: Codename 47 a primit pe parcursul timpului numeroase review-uri pozitive, clasandu-se astfel pe locul 6 in lista noastra.

Locul 5: Call of Duty (2003)

Call of Duty, alaturi de Medal of Honor a fost printre primele jocuri care abordau povestea, conflictul si actiunea celui de-al doilea razboi mondial, insa acesta a fost primul care a permis jucatorilor sa observe din perspectiva a 3 tabere diferite: americana, sovietica si britanica.

Este primul joc al seriei „Call of Duty” care a beneficiat de niste elemente grafice extraordinare pentru acea vreme.

Firul povestii tine jucatorul „in priza” pe toata perioada gameplay-ului, reusind sa il transpuna in pielea unui soldat aflat pe front la acea vreme.

Locul 4: Max Payne (2001)

Max Payne a fost un third-person shooter de exceptie pentru vremea respectiva.

In titlu este prezentat numele protagonistului, Max Payne, un politist care isi gaseste familia omorata de un grup de dependenti de droguri. De aici, developerii ne prezinta prin intermediul unui gameplay de inalta calitate intreaga poveste de razbunare a politistului.

In comparatie cu urmatoarele jocuri ale seriei, acesta este caracterizat de modul de relatare a povestii, intrucat nu sunt folosite cutscene-uri cinematice care fac jucatorul sa inteleaga povestea, ci se comporta ca un „graphic novel”, o metoda care ne duce cu gandul la benzile desenate, bazata pe o serie de imagini insotite de sunete si voci care ofera o nota de originalitate acestui joc.

Locul 3: Mafia: The City of Lost Heaven (2002)

Acest joc prezinta viata unui simplu taximetrist care la un moment dat ajunge sa aiba tangente cu mafia, reusind sa urce in ierarhie, datorita unei intamplari simple.

De-a lungul timpului, jocul a primit o serie de review-uri pozitive, fiind apreciat de un numar mare de pasionati ai acestui tip de joc.

Locul 2: World of Warcraft (2004)

World of Warcraft este printre singurele jocuri aparute la acea vreme care inca mai este popular printre impatimitii de MMORPG.

Blizzard Entertainment a reusit sa creeze prin acest joc un fenomen care la un moment dat le aducea incasari de pana la 11.5 milioane de dolari.

Este un joc complex, de tip open-world la care dezvoltatorii inca lucreaza, extinzand harta si facilitatile la care jucatorul are acces.

Aparent este ca majoritatea MMORPG-urilor actuale, jucatorul isi controleaza personajul creat intr-o lume fictiva, explorand relieful, indeplinind misiuni, distrugand monstrii, etc. In schimbul acestor actiuni, personajul este rasplatit cu bani, obiecte (iteme) si experienta (care il mentine intr-o continua dezvoltare).

Originalitatea acestui joc consta in faptul ca ofera o multitudine de posibilitati de a-ti dezvolta caracterul, intrucat iti poti alege o rasa, o clasa si o profesie, lucruri care te vor ajuta pe parcurs sa urci in topurile jocului.

Este un joc care merita jucat chiar si in zilele noastre intrucat ofera un gameplay interesant, iar faptul ca este multiplayer iti permite sa iti strangi o gasca de prieteni si sa va ajutati reciproc.

Locul 1: GTA San Andreas (2004)

Probabil cel mai cunoscut joc al seriei „Grand Theft Auto” dezvoltata de Rockstar Games. Jocul care a avut o contributie enorma la jocurile open-world ale acestor zile.

Este un joc inovativ intrucat a aparut ca o varianta mult mai moderna a predecesorului sau, GTA Vice City. Grafica acestuia a fost imbunatatita semnificativ, facilitatile open-world au fost dezvoltate, permitand caracterului tau sa acceseze interiorul unor cladiri precum magazinele de haine, arme, fast-food-urile, frizeriile, saloanele de tatuaje si multe altele.

Caracterul era complet customizabil. I se poate schimba tinuta, starea de sanatate, iar abilitatile acestuia cresc doar in momentul in care practica un timp indelungat o anumita actiune.

Acest joc a avut un impact atat de mare incat cei de la Rockstar Games au vandut peste 21 de milioane de copii de la momentul lansarii si pana in prezent.

Jocul prezinta povestea gang-urilor dintr-o zona asemanatoare Los Angeles-ului, astfel gameplay-ul metine atentia jucatorului, fiind presarat cu schimburi de focuri, curse ilegale si diferite crime realizate atat impreuna cu membrii gang-ului, cat si de unul singur.


Alte articole din aceeasi sectiune

Asteptam cu interes punctul tau de vedere!

Email-ul tau nu va fi publicat. Toate campurile sunt necesare sa fie completate. Mesajul tau va fi moderat inainte de publicare.